Verificarea respectării dispozițiilor legale în domeniul protecției datelor personale se face conform prevederilor Regulamentul (UE) 2016/679 și a altor acte normative în domeniu, se face de către personalul de control din cadrul Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, înființată și organizată potrivit Legii nr. 102 din 3 mai 2005.
Este important de știut că, din motive temeinice, un control poate fi amânat, dar nu împiedicat, iar măsurile dispuse prin procesele verbale de control trebuie îndeplinite, cu respectarea termenului indicat în anexele de constatare.